Parodontologia

Parodontologia  include diagnosticarea, profilaxia si tratamentul bolilor care afecteaza parodontiul – tesuturile care mentin dintele pe creasta alevolara: gingie, os, ligament dento-alveolar, cement si dintele in sine.

Bolile parodontale reprezinta infectiile bacteriale ale parodontiului. Acesti agenti microbieni proveniti din placa dentara ataca si distrug gingia si osul, actiune ce are ca rezultat pierderea dintelui afectat.

Bolile parodontale sunt clasificate in modul urmator:
• Gingivopatii induse sau nu de placa bacteriana;
• Parodontite cronice, localizate sau generalizate;
• Parodontite agresive, localizate sau generalizate;
• Parodontite ca manifestari ale bolilor sistemice;
• Boli parodontale necrotice: gingivita si parodontita ulceronecrotice;
• Abcese parodontale: gingival, parodontal si pericoronar;
• Parodontita asociata cu leziuni endodontice;
• Dezvoltarea sau deformarile dobandite si conditii: factori de la nivelul dintilor si a crestei edentate, factori din vecinatatea dintilor si traume ocluzale.

Procedurile parodontale includ:
• Tratamentul infectiei acute parodontale;
• Analiza clinica parodontala si inregistrare date;
• Planare radiculara;
• Alte tratamente parodontal nechirurgicale: aplicare medicamente, debridare, lavaj;
• Tratament parodontal chirurgical: operatii cu lambou, grefe gingivale, grefe osoase, regenare tisulara, rezectie de radacina.
• Interventii de mentinere dupa terapie parodontala.
Tratamentul bolilor parodontale

Bolile parodontale – parodontoza cum este numita popular – evolueaza pe o perioada de timp indelungata, insa constant si cu efecte devastatoare, de la retractia gingivala si descoperirea dintilor, pana la caderea acestora. Simptomele incipiente nu sunt intotdeauna evidente pentru pacient – cum ar fi simpla sangerare gingivala, ceea ce a dus la cresterea incidentei bolii. Tratamentul bolilor parodontale nu depinde doar de calificarea medicului ci si de cooperarea pacientului.

Imobilizare dinti parodontotici

Imobilizare dinti parodontoticiImobilizarea dintilor parodontotici este un mijloc terapeutic de echilibrare functionala, prelungind existenta dintilor. Aceasta procedura are ca scop consolidarea multidirectionala a dintilor mobili, intr-un bloc pluridentar capabil sa se opuna functional fortelor nocive din timpul masticatiei.

Tratamentul infectiei acute parodontale – abces parodontal

Spre deosebire de gingivita si parodontita, care sunt afectiuni cronice, infectiile parodontale acute debuteaza brusc si sunt asociate cu durere si disconfort. Simptomele pot fi atat de agresive, incat tratamentul infectiei poate constitui o urgenta stomatologica. Cele mai intalnite infectii parodontale acute sunt abcesele.

Tratamentul infectiei acute parodontale – gingivita ulcerativa necrozanta acuta

Gingivita ulcerativa necrozanta acuta (ANUG – Acute necrotizing ulcerative gingivitis) – numita si angina Vincent – este o infectie gingivala acuta, produsa de placa bacteriana si care distruge rapid tesuturile moi. Aceasta afectiune dentara are si o forma foarte grava, numita norma sau cancrum ori – o infectie gangrenoasa galopanta a tesuturilor faciale si bucale.

Chiuretaj gingivalChiuretaj gingival

Chiuretajul gingival este o procedura parodontala chirurgicala prin care se indeparteaza cu chiureta tesuturile de granulatie din pungile gingivale, fara a depasi nivelul de insertie al epiteliului jonctional. Interventia este indicata pacientilor cu gingivite cronice si parodontite marginale cronice superficiale.

Chiuretaj subgingival

Chiuretajul subgingival este o procedura periodontica prin care se curata santul subgingival cu ajutorul chiuretei, pentru a indeparta tartrul si placa bacteriana, precum si tesutul afectat de acestea – tesut de granulatie, cu scopul de a realiza reatasarea gingiei de dinte.

Tratament de echilibrare ocluzala a dintilor parodontotici

Tratamentul de echilibrare ocluzala a dintilor parodontotici are ca scop stabilirea unei muscaturi stabile si echilibrate, in care fortele de mestecare sunt distribuite cat mai egal cu putinta pe toti dintii, pentru a elimina defectele periodontale si mobilitatea dentara.

GingivectomiaGingivectomia

Gingivectomia este o interventie chirurgicala parodontala minora, prin care se excizeaza pungile parodontale supraosoase si tesutul gingival bolnav din jurul unuia sau mai multor dinti. In afara pacientilor cu afectiuni parodontale, gingivectomia mai este efectuata in scop estetic – hiperplazie gingivala, sau pentru a realiza o extractie sau o obturatie.

 

Grefa gingivala

 

Grefa gingivala sau grefa de tesut moale este utilizata pentru a acoperi radacinile descoperite in urma retractiei gingivale. Grefa gingivalaAceasta procedura parodontala poate reduce efectele unei viitoare retractii gingivale, protejeaza radacina de carii, reduce hipersensibilitatea dentinara, precum si pierderile de masa osoasa, insa este o interventie dificila

Operatii cu lambouOperatii cu lambou

Operatiile cu lambou sunt proceduri invazive utilizate in tratarea bolilor parodontale avansate. In timpul acestei interventii se decoleaza mucoasa gingivala impreuna cu sau fara periost, pentru a avea acces la radacina dintelui si pentru a curata pungile parodontale, eventual pentru a corecta defectele sau diformitatile osului alveolar.

Amputatie radiculara, hemisectie si premolarizareAmputatie radiculara, hemisectie si premolarizare

Amputatia radiculara reprezinta procedura prin care se indeparteaza una sau doua radacini ale unui dintre pluriradicular, conservandu-se coroana dentara. Interventia se aplica de obicei molarilor de pe maxilar. Hemisectia reprezinta procedura prin care se indeparteaza o radacina a unui dintre pluriradicular, impreuna cu portiunea de coroana corespondenta.

Parodontologie

Parodontologia este specialitatea stomatologica ce include diagnosticarea, profilaxia si tratamentul bolilor care afecteaza parodontiul – tesuturile care mentin dintele pe creasta alevolara: gingie, os, ligament dento-alveolar, cement si dintele in sine.

Bolile parodontale reprezinta infectiile bacteriale ale parodontiului. Acesti agenti microbieni proveniti din placa dentara ataca si distrug gingia si osul, actiune ce are ca rezultat pierderea dintelui afectat.

Bolile parodontale sunt clasificate in modul urmator:
• Gingivopatii induse sau nu de placa bacteriana;
• Parodontite cronice, localizate sau generalizate;
• Parodontite agresive, localizate sau generalizate;
• Parodontite ca manifestari ale bolilor sistemice;
• Boli parodontale necrotice: gingivita si parodontita ulceronecrotice;
• Abcese parodontale: gingival, parodontal si pericoronar;
• Parodontita asociata cu leziuni endodontice;
• Dezvoltarea sau deformarile dobandite si conditii: factori de la nivelul dintilor si a crestei edentate, factori din vecinatatea dintilor si traume ocluzale.

Procedurile parodontale includ:
• Tratamentul infectiei acute parodontale;
• Analiza clinica parodontala si inregistrare date;
• Planare radiculara;
• Alte tratamente parodontal nechirurgicale: aplicare medicamente, debridare, lavaj;
• Tratament parodontal chirurgical: operatii cu lambou, grefe gingivale, grefe osoase, regenare tisulara, rezectie de radacina.
• Interventii de mentinere dupa terapie parodontala.

Tratamentul bolilor parodontale

Bolile parodontale – parodontoza cum este numita popular – evolueaza pe o perioada de timp indelungata, insa constant si cu efecte devastatoare, de la retractia gingivala si descoperirea dintilor, pana la caderea acestora. Simptomele incipiente nu sunt intotdeauna evidente pentru pacient – cum ar fi simpla sangerare gingivala, ceea ce a dus la cresterea incidentei bolii.

Tratamentul bolilor parodontale nu depinde doar de experienta si calificarea medicului stomatolog; un factor esential in succesul terapiei este cooperarea sincera a pacientului si consecventa acestuia in mentinerea unei igiene orale stricte.

Conduita terapeutica in cazul parodontopatiilor trebuie sa urmareasca mentinerea si imbunatatirea functiilor aparatului dento-maxilar: estetica, pronuntie, masticatie. Pentru abordarea acestor afectiuni este necesara planificarea tratamentului, iar stabilirea etapelor trebuie realizata inainte de a incepe terapia. Planul de tratament trebuie sa fie adaptat la realitate si flexibil, pentru a se putea modela in functie de situatiile aparute pe parcurs.

I. Terapia initiala – profilaxie parodontala

Terapia initiala include proceduri stomatologice neinvazive ce au ca scop fie prevenirea agravarii afectiunii, fie stabilizarea proceselor infectioase (controlul bolii active) inaintea realizarii unor interventii chirurgicale.

•  Controlul placii microbiene. In acest scop medicul trebuie sa incerce o educare a pacientului in privinta formarii unor bune obiceiuri igienice orale. Lipsa practicilor de mentinere a igienei bucale pune in pericol orice interventie pentru controlarea bolilor parodontale. Insusirea tehnicii corecte de periaj dentar, utilizarea atei dentare si a celorlalte accesorii specifice (perii interdentare, apa de gura, etc.) este esentiala in aceasta etapa de tratament.
•  Detartraj si planare radiculara. Detartrajul, periajul profesional si dusurile bucale pe baza de clorhexidina reprezinta primii pasi in igienizarea eficienta a dintilor. Indepartarea tartrului supra si sub gingival are ca rezultat scaderea inflamatiei gingivale, precum si a sangerarii. Pacientul are posibilitatea de a observa primele transformari palpabile in cadrul terapiei parodontale.
Sunt situatii in care planarea radiculara si chiuretatea incidentala a tesuturilor moi rezolva problemele pacientului in totalitate si astfel terapia parodontala se incheie aici.
•  Corectarea restaurarilor dentare defectuoase. Ruperea barierei impermeabile a restaurarilor duce la acumulari de bacterii si contribuie la iritarea locala a gingiei. Lucrarile protetice vor fi reparate sau refacute.
•  Extractii strategice. Eliminarea dintilor nerecuperabili este o parte importanta a tratamentului si poate fi realizata fie in cadrul terapiei initiale, fie in cadrul interventiilor chirurgicale. Extractia timpurie va permite vindecarea alveolelor si un mai bun control al placii bacteriene. Pentru imbunatatirea esteticii si a functiei ocluzale, se pot realiza proteze partiale provizorii.
•  Imobilizarea dintilor parodontotici. Aceasta procedura se realizeaza dupa evaluarea ocluzala si reducerea eventualelor forte anormale aplicate dintilor. Tehnica de imobilizare trebuie sa aiba in vedere permiterea igienizarii cu usurinta a dintilor.
•  Tratament ortodontic. Realinierea dintilor poate fi un real ajutor in controlul placii bacteriene. Igienizarea va fi mai eficienta si dintii vor fi mai receptivi la tratamentul parodontal.

Pe durata de vindecare a parodontiului pacientul trebuie sa revina periodic la medic, pentru evaluarea eficientei tratamentului. Raspunsul tesuturilor la terapie este la fel de important ca abilitatea pacientului de a mentine starea de sanatate a cavitatii bucale. Evaluarea si reevaluarea terapiei initiale este importanta deoarece medicul poate observa evolutia tesuturilor si, dupa caz, va relua procedurile sau chiar va incheia terapia activa.

II. Interventii chirurgicale parodontale

Aceste interventii au ca scop crearea unei arcade dentare neretentive, dar si satisfacerea necesitatilor fizionomice si functionale ale pacientului, aceste deziderate realizandu-se prin micsorarea pungilor parodontale si eliminarea leziunilor de furcatie. Diagnosticul si alegerea corecta a procedurii chirurgicale sunt esentiale pentru un rezultat bun.
Procedurile efectuate pe tesuturile dure urmaresc modificarea anatomiei zonelor in care controlul placii bacteriene este dificil sau chiar imposibil: pungi parodontale intraosoase si in jurul furcatiilor dintilor pluriradiculari.

•  Gingivectomie. Prin aceasta interventie se indeparteaza tesuturile hipertrofiate si se aplica in cazul pungilor parodontale supraosoase si tesutului gingival fibros sau marit. Gingivectomia nu este adecvata pentru defectele intraosoase.
•  Chiuretaj subgingival. Astfel medicul poate avea acces optim pentru a curata suprafata radacinii dintelui. Se incizeaza un lambou mucoperiostal, apoi se indeparteaza tesutul granular cu chiureta.
•  Gingivoplastie. Reprezinta remodelarea tesutului gingival si se realizeaza de obicei impreuna cu gingivectomia.
•  Inductie osoasa. Realizeaza reparatia defectelor osoase prin aditia unor materiale diverse: ceramica, cartilaj, os din alta partea corpului, etc.
•  Rezectia osoasa. Leziunile intraosoase sunt produse de distrugerea si resorbtia osoasa din cadrul parodontitei inflamatorii. Rezectia are scopul de a recontura osul, astfel incat sa nu existe muchii ascutite sau denivelari. Astfel osul devine o baza propice pentru atasamentul gingival si eliminarea pungilor parodontale. Eventualele proceduri post-rezectie osoasa se vor realiza dupa vindecarea completa a parodontiului, adica 6 – 12 luni.
•  Tratamentul leziunilor de furcatie. Leziunile de furcatie reprezinta una dintre cele mai dificile probleme ale terapiei parodontale. Tratamentul consta in osteoplastie si / sau odontoplastie (remodelarea osului, respectiv a dintelui), in amputarea radacinii, sau hemisectie (taierea dintelui in doua parti si indepartarea unei jumatati). In urma acestor tratamente este necesara restaurarea dintelui – intai temporara, apoi definitiva.

•  Regenerare tisulara ghidata. Aceste interventii chirurgicale au ca scop inlocuirea tesuturilor moi sau dure pierdute cu materiale biocompatibile care sa stimuleze regenerarea tisulara. Pentru tesuturile moi se utilizeaza diferite tipuri de membrane bioabsorbabile sau care vor trebui sa fie eliminate ulterior, iar pentru tesutul osos se utilizeaza grefe din propriul os al pacientului sau materiale sintetice.

Prognosticul unui dinte a carui radacina a suferit diverse interventii chirurgicale poate evolua in moduri diverse, in functie de includerea intr-un plan de restaurare dentara, de structura osoasa reziduala ce va sprijini dintele, precum si de motivatia si igiena orala a pacientului. Controlul placii bacteriane este esential in pastrarea functionalitatii dintelui.

III. Solutii terapeutice radicale

Retractia gingivala, resorbtia osoasa si caderea dintilor sunt indicii evidente ale esecului terapiilor parodontale. In asociere cu refuzul pacientului de a coopera cu medicul stomatolog, sau de a pastra o igiena stricta, toate acestea conduc la o abordare mult mai radicala. Se vor extrage toti dintii nerecuperabili si se va alege un tip de protezare: implanturi dentare, proteze partiale fixe sau mobilizabile sau proteza totala.

IV. Terapie parodontala de suport

In cazul in care terapia parodontala a avut succes, este necesara reevaluarea continua a statusului parodontal, in special pentru a identifica zonele in care igiena orala nu are eficienta dorita.

Imobilizare dinti parodontotici 

Imobilizarea dintilor parodontotici este un mijloc terapeutic de echilibrare functionala, prelungind existenta dintilor. Aceasta procedura are ca scop consolidarea multidirectionala a dintilor mobili, intr-un bloc pluridentar capabil sa se opuna functional fortelor nocive din timpul masticatiei.

Imobilizarea este un procedeu care se realizeaza in general dupa celelalte tratamente parodontale: detartraj si planare radiculara, aplicatii locale cu substante antimicrobiene si antiinflamatorii, precum si dupa eventuale tratamente chirurgicale. Procedura nu opreste in niciun fel evolutia bolii parodontale, ci ajuta doar la pastrarea dintilor afectati.

In mod ideal sistemul de imobilizare trebuie sa cuprinda toti dintii unei arcade si trebuie sa se faca cat mai departe de axul de rotatie al dintelui, aproape de marginea incizala sau cea ocluzala. Pentru imobilizarea dintilor parodontotici cu pungi parodontale adanci si a dintilor cu procese carioase mari sau obturatii vechi, voluminoase, este recomandata extirparea pulpara. Devitalizarea mai este indicata si in cazul dintilor cu volum coronar mic si celor are au suferit traumatisme accidentale sau chirugicale, precum si in cazul in care pulpa dentara prezinta o reactivitate scazuta.

Principalele indicatii pentru imobilizarea dintilor parodontotici sunt disconfortul resimtit de catre pacient, mobilitate progresiva, migratie si durere in timpul functiei masticatorii. In cadrul sistemelor de imobilizare nu se includ dintii frontali cu o deplasare vestibulo-orala a marginii incizale mai mare de 2 mm, cei laterali cu mobilitate de gradul II – III (miscare orizontala si verticala mai mare de 1 mm), dintii cu mobilitate produsa de o trauma ocluzala si dintii cu inflamatie si exudat purulent, care nu cedeaza la tratament medicamentos si chirurgical.

Sistemele de imobilizare au evoluat odata cu modernizarile materialelor folosite si a tehnologiei de prelucrare. Acestea trebuie sa indeplineasca anumite conditii, cum ar fi sa permita o buna igienizare, a fie concepute ca un corp de punte suspendat respectand papila interdentara si sa nu produca traume ocluzale sau efecte ortodontice. Imobilizarea dintilor parodontotici este clasificata in functie de tipul de material folosit si de durata imobilizarii.

Imobilizarea temporara a dintilor parodontotici 
Imobilizarea temporara asigura conditii favorabile pentru vindecarea parodontiului, in special dupa interventii de chirurgie parodontala, si totodata ofera stabilitate pentru dintii asupra carora se realizeaza slefuiri sau detartraje. Procedura se realizeaza pentru o perioada de 2 – 6 luni.

Imobilizarea temporara externa uilizeaza ligaturi de sarma ortodontica, sine de acrilat, proteze fixe temporare sau gutiere, cu rol de atela, iar imobilizarea temporara interna utilizeaza rasini compozite cu sau fara insertii de fibra. Ligaturile cu fir de matase si cele de sarma pot fi aplicate doar pe dintii frontali.

Imobilizarea temporara ofera medicului sansa de a prevedea rezultatele unei imobilizari permanente, insa are ca dezavantaj rezistenta scazuta si creearea de spatii retentive.

Imobilizarea temporara prin sisteme extracoronare se realizeaza prin ligaturi si atele acrilice mobile si este recomandata la dintii cu mobilitate redusa, dupa interventia chirurgicala, sau cu scopul de a aprecia sansele de reusita ale unui tratament parodontal complex. Aceste sisteme au ca dezavantaje durabilitatea scazuta, rigiditatea mica si instabilitatea dimensionala.

Imobilizarea permanenta a dintilor parodontotici 
Imobilizarea permanenta ajuta la stabilizarea functionala si ocluzala a dintilor parodontotici si se realizeaza prin mijloace confectionate in cabinetul stomatologic, fie intr-un laborator de tehnica dentara. Imobilizarea permanenta uneori succede imobilizarea temporara si se poate institui imediat postchirurgical la dintii cu resorbtie alvelolara redusa, fara demineralizare.

Imobilizarea permanenta se refera la sisteme de fixare intracoronare (incrustatii) si pericoronare (coroane) . Realizarea procedurii in cabinetul stomatologic implica imobilizare intracoronara cu armatura metalica, prin creearea de santuri retentive in treimea mijlocie a fetelor linguale sau palantinale si cavitati retentive de clasa a III-a, precum si utilizarea unor materiale compozite fizionomice.

Procedurile de imobilizare a dintilor parodontotici pot avea si riscuri; in special imobilizarea intracoronara poate prezenta neajunsuri estetice si implica indepartarea unei portiuni din dinte – cam la fel ca la o obturatie. Un alt dezavantaj este faptul ca sistemele de imobilizare dentara pot ingreuna igienizarea si favorizeaza aparitia cariilor interdentare.

Alternativele de tratament pentru pacientii cu dinti parodontotici (mobili) sunt mai invazive: extractia dintelui mobil si inlocuirea cu proteza mobila sau cu implant, fie imobilizarea cu coroane solidarizate pe dinti, din metale pretioase. Aceste proceduri pot fi foarte costisitoare si implanturile deseori implica interventii chirurgicale cu grefe de os. 

Tratamentul infectiei acute parodontale – abces parodontal

Spre deosebire de gingivita si parodontita, care sunt afectiuni cronice, infectiile parodontale acute debuteaza brusc si sunt asociate cu durere si disconfort. Simptomele pot fi atat de agresive, incat tratamentul infectiei poate constitui o urgenta stomatologica. Cele mai intalnite infectii parodontale acute sunt abcesele. Tratamentul acestora consta in drenarea abcesului, urmata de spalarea si dezinfectarea zonei.

• Abcesul parodontal reprezinta o inflamatie acuta puternica, cu evolutie rapida, manifestata prin aparitia unei colectii de puroi bine delimitata de tesuturile din jur, vizibila la exterior printr-o tumefactie rosie si congestionata, ce prezinta durere la palpare. Abcesul parodontal este provocat de pungile parodontale profunde si poate duce la distrugerea ligamentelor periodontale si a osului alveolar. Pacientii predispusi la aparitia acestor abcese sunt adultii cu varsta de peste 40 de ani.

Pungile parodontale se formeaza in prezenta bolilor parodontale, pe masura ce gingiile infectate se desprind de suprafata dintelui si formeaza buzunare sau pungi infectate. In timp acestea se adancesc si permit patrunderea bacteriilor in tesuturile periodontale, actiune ce are ca rezultat pierderea dintelui.

• Abcesul gingival este un abces parodontal format in absenta pungilor parodontale, fiind limitat la nivelul gingiei. Aceste abcese sunt deseori provocate de patrunderea in spatiul subgingival a unor fragmente straine dure si sunt mai putin intalnite decat abcesele parodontale. Apar mai ales la copii.
• Abcesul pericoronar este o infectie purulenta localizata in jurul coroanei unui dinte partial erupt. Apare la molarii de minte. In momentul in care un dinte erupe si patrunde prin tesutul gingival, la suprafata poate ramane un fragment din gingie sub care se pot aduna resturi alimentare si bacterii. Astfel se produce abcesul pericoronar, cei mai predispusi fiind tinerii din grupul de varsta 18 – 25 de ani, din perioada de eruptie a molarilor de minte.

Tratamentul abcesului parodontal 

Promptitudinea tratamentului este necesara pentru ameliorarea simptomelor si limitarea distrugerii tesuturilor. Primul pas in acest scop este drenajul. Aceasta procedura incepe cu efectuarea unei anestezii prin infiltratie intramucoasa si tronculara periferica. Daca dintele are un grad mare de mobilitate, drenajul se asigura prin extractia dintelui. Daca dintele poate fi pastrat se realizeaza deschiderea colectiei purulente si drenaj.

Incizia se realizeaza la nivelul bombarii maxime a abcesului. In cazul localizarii orale a abcesului parodontal incizia este verticala, de-a lungul radacinii, iar daca localizarea este vestibulara sau interdentara se deschide punga parodontala indepartand peretele gingival cat mai mult de septul osos. Drenajul abceselor se realizeaza cu o lamela de cauciuc fixata cu fir neresorbabil, ce are rolul de a asigura indepartarea marginilor plagii, sau cu un tub de dren. Drenajul se mentine 24 – 48 de ore.

Se realizeaza apoi curatarea pungii parodontale prin chiuretaj subgingival. Aceasta procedura presupune raclarea peretilor pungii cu ajutorul unei chiurete, pentru a indeparta orice urma de tesut infectat. Urmeaza lavajul cu solutii saline si antiseptice, apoi prescrierea de antibiotice.

Tratament alternativ: Dupa incizie, drenajul se faciliteaza exercitand miscari de presiune pe peretii pungii, favorizand atat evacuarea puroiului, cat si acolarea gingiei la suportul osos. Pentru abcesele cu localizare orala urmeaza procedura de gingivectomie, iar pentru cele vestibulare se realizeaza operatie cu lambou.

Abcesul parodontal poate fi drenat si fara incizie. Dupa realizarea anesteziei se curata radacina dintelui cu chiureta si alte instrumente de detartraj manual, apoi se incearca evacuarea infectiei purulente prin sulcus, aplicand presiune pe peretii pungii parodontale. Se clateste viguros cu apa calda sau solutie salina la intervale frecvente, timp de cateva zile. Daca prin aceasta strategie abcesul nu se desumfla in totalitate, se va initia procedura de drenaj prin incizie.

Proceduri post tratament

Dupa eliminarea siptomelor infectiei acute (1 – 2 zile) se impune tratamentul cauzal al dintelui. Terapia bolilor parodontale poate varia, de la detartraj si planare radiculara la proceduri chirurgicale de reducere a pungilor parodontale, cu sau fara reconturare osoasa.

Totodata este posibil ca abcesul parodontal sa fie provocat de un abces periapical si nu de o boala parodontala cronica. In acest caz tratamentul trebuie sa fie orientat spre afectiunea exisenta in pulpa dentara – tratament endodontic.

Mai exista o posibilitatea, aceea ca abcesul parodontal si abcesul periapical sa apara concomitent si sa comunice fizic. Daca dintele poate fi salvat, se trece fara intarziere la implementarea tratamentului endodontic si a celui in cazul infectiei parodontale acute. Tratarea infectiei la nivelul pungii parodontale are succes numai dupa tratarea infectiei pulpei.

Tratamentul infectiei acute parodontale – gingivita ulcerativa necrozanta acuta

Gingivita ulcerativa necrozanta acuta (ANUG – Acute necrotizing ulcerative gingivitis) – numita si angina Vincent – este o infectie gingivala acuta, produsa de placa bacteriana si care distruge rapid tesuturile moi. Aceasta afectiune dentara are si o forma foarte grava, numita norma sau cancrum ori – o infectie gangrenoasa galopanta a tesuturilor faciale si bucale.

Aceasta afectiune este destul de rara in randul populatiei civilizate, insa exista persoane ce prezinta factori de risc crescut: igiena orala deficitara, un nivel ridicat de stres, dezechilibre hormonale, malnutritie, fumat, boli sistemice care afecteaza imunitatea. Desi este acceptat faptul ca bacteriile sunt principalul factor declansator al bolii, nu s-a stabilit inca etiologia specifica a gingivitei ulcerative necrozante acute.

Boala se manifesta prin sangerari spontane, gust metalic in gura, halena, durere, necroza tesutului gingival marginal (cratere interdentale) si, in cazuri mai severe, febra ridicata, stare generala proasta, adenopatie. Pentru stabilirea diagnosticului este suficienta examinarea orala, insa pentru a depista pierderile de masa osoasa sunt necesare radiografii dentare.

Tratamentul gingivitei ulcerative necrozante acute 

Boala se trateaza urmand principiile infectiei acute: mai intai se indeparteaza bacteriile si factorii locali, adica se efectueaza o igiena bucala riguroasa, asociata cu apa de gura oxidanta. Avand in vedere ca pacientul poate avea dureri mari, se face o anestezie, apoi se curata suprafetele subgingivale si supragingivale de tesuturile necrozante, cu ajutorul instrumentelor manuale si ultrasonice – detartraj, planare radiculara, chiuretaj subgingival.

Tratamentul cu antibiotice include penicilina orala si metronizadol sau doar cu clindamicina si este totodata eficient pentru tratarea gingivitei. Tratamentul formei grave a bolii – noma – se realizeaza cu doze mari de penicilina.

In urma acestei afectiuni pacientii raman deseori cu cratere gingivale permanente, care pot constitui atat focare de infectie pentru o reaparitie a bolii, cat si un neajuns estetic. In aceste cazuri se indica interventii chrurgicale parodontale de reconstructie a tesuturilor gingivale.

Dupa tratamentul initial este foarte importanta instruirea pacientului cu privire la respectarea igienei orale corecte si la evitarea celorlalti factori de risc: fumat, deficiente nutritionale, stres.

Chiuretaj gingival

Chiuretajul gingival este o procedura parodontala chirurgicala prin care se indeparteaza cu chiureta tesuturile de granulatie din pungile gingivale, fara a depasi nivelul de insertie al epiteliului jonctional. Interventia este indicata pacientilor cu gingivite cronice si parodontite marginale cronice superficiale.

Deoarece nu elimina cauza inflamatiei – placa bacteriana si tartrul, chiuretajul gingival se efectueaza dupa detartraj. Totusi, desi curata mai in profunzime, s-a dovedit ca interventia nu are o actiune suplimentara detartrajului.

Procedura parodontala de chiuretaj gingival se realizeaza cu ajutorul chiuretei Gracey – un instrument in forma de lingura, fie cu aparate cu ultrasunete sau cu aparate de electrocauterizare. Pentru suprafetele meziale se utilizeaza chiureta nr. 11-12, iar pentru suprafetele distale se utilizeaza chiureta nr. 13-14.

Tehnicade baza a chiuretajului gingival: 
Dupa efectuarea detartrajului, se anesteziaza zona prin infiltratie locala sau prin anestezie de contact. Se introduce chiureta in santul gingival, cu lama spre peretele tesutului si retrage cu miscari verticale. Se poate actiona in contraforta cu degetul pe peretele exterior al gingiei. Totusi miscarile trebuie sa fie blanzi, pentru a nu leza si mai mult tesutul gingival inflamat. Pentru a indeparta tesuturile de granulatie si epiteliul infectat se fac spalaturi cu solutii de clorhexidina sau ser fiziologic.

Chiuretaj gingival ultrasonic actioneaza prin vibratii ce sectioneaza tesutul, ridica epiteliul si altereaza trasaturile morfologice ale nucleului fibroblastelor. Pentru acest tip de chiuretaj se poate intari tesutul gingival prin injectarea anestezicului direct in gingie.

Chiuretajul gingival cu fibra laser este de obicei nedureros. Se introduce fibra paralel cu dintele, pana la capatul santului gingival. Epiteliul, placa subgingivala, o parte din tesutul de granulatie si bacteriile de pe radacina dintelui sunt vaporizate. Resturile se pot indeparta cu chiureta.

Chiuretaj subgingival

Chiuretajul subgingival este o procedura periodontica prin care se curata santul subgingival cu ajutorul chiuretei, pentru a indeparta tartrul si placa bacteriana, precum si tesutul afectat de acestea – tesut de granulatie, cu scopul de a realiza reatasarea gingiei de dinte. Interventia este mai ampla, deoarece implica efectuarea anesteziei, dezgolirea chirurgicala a radacinii dintilor si prescrierea unui tratament antibiotic.

Chiuretajul subgingival este o procedura de baza in tratamentul pungilor gingivale si se poate executa ca atare sau dupa ce s-a efectuat planarea radiculara. Aceasta interventie este recomandata pentru pungi parodontale cu adancimea de 4 – 6 mm, nefiind eficienta pentru adancimi mai mari.

Prin transformarea unei leziuni parodontale cronice intr-o rana chirurgicala acuta, chiuretajul subgingival asigura vindecarea ranii, aderenta gingiei la dinte si micsorarea marginii gingivale, in modul urmator: se desface tesutul gingival si se elimina captuseala epiteliala ulcerativa a peretilor tesuturilor moi si tesuturile de granulatie, apoi tesutul gingival este reatasat dintelui. Fiind protejat de sutura, sangele dintre dinte si os se coaguleaza si se infiltreaza in tesutul conector, iar la radacina dintelui se formeaza un nou strat de cement. Dupa vindecare, gingia se adapteaza foarte bine la suprafata dintelui.

Chiuretele sunt esentiale pentru succesul acestei interventii; acestea trebuie sa fie foarte bine ascutite si sa fie manuite cu dexteritate. Pentru netezirea radacinei dintelui se introduce chiureta in santul gingival, urmarind curbura radacinii cu ajutorul curburii chiuretei. La capatul santului se roteste chiureta astfel incat manerul sa fie paralel cu suprafata radacinii si se trage in afara. Se actioneaza doar prin miscari de tragere. Pentru o curatare adecvata sunt necesare mai multe tipuri de chiurete. Se fac spalaturi cu ser fiziologic sau solutie de clorhexidina.

Exista doua tipuri de chiuretaj subgingival: inchis si deschis. Chiuretajul in camp inchis se efectueaza fara a decola gingia, iar chiuretajul in camp deschis (operatie cu lambou) se efectueaza prin incizia cu bisturiul a papilelor interdentare pana la osul alveolar, urmata de indepartarea tesutului epitelial inflamat si necrozat. Chiuretajul in camp deschis ofera o vizibilitate mai buna este indicat pentru pungile parodontale mai adanci.

In momentul in care se indeparteaza tesutul de granulatie apare sangerarea abundenta, insa aceasta dispare odata cu incetarea interventiei. Durata unei sedinte de chiuretaj subgingival depinde de numarul de dinti asupra carora se intervine si de cantitatea de tesut de granulatie care trebuie indepartat. De obicei intr-o sedinta se trateaza 8 dinti sau jumatate de arcada.

Gingivectomia

Gingivectomia este o interventie chirurgicala parodontala minora, prin care se excizeaza pungile parodontale supraosoase si tesutul gingival bolnav din jurul unuia sau mai multor dinti. In afara pacientilor cu afectiuni parodontale, gingivectomia mai este efectuata in scop estetic – hiperplazie gingivala, sau pentru a realiza o extractie sau o obturatie.

Ca procedura parodontala, gingivectoia se realizeaza dupa ce au fost incercate alte metode nechirurgicale de ameliorare a afectiunii si inainte ca boala sa avanseze pana in punctul de a pune in pericol ligamentele si suportul osos al dintilor. Gingivectomia se efectueaza sub anestezie locala si se realizeaza cate o jumatate de arcada (8 dinti) in timpul unei sedinte de aproximativ o ora.

Procedura de gingivectomie 
Pentru inceput se anesteziaza portiunea de gingie pe care se va lucra. Se marcheaza punga parodontala, apoi se indeparteaza gingia de os, expunandu-se radacina. Rezectia gingiei cu ajutorul bisturiului trebuie sa se faca aproape de os, la aproximativ 45 de grade fata de dinte si trebuie sa urmeze anatomia sa naturala. Cu ajutorul chiuretelor se indeparteaza tartrul si se efectueaza o planare radiculara, eliminandu-se totodata tesutul granular din punga parodontala.

Se asigura controlarea hemoragiei si aderenta tesutului gingival la dinte (in multe cazuri nu sunt necesare suturi), apoi se acopera gingia si dintii cu un pansament chirurgical asemanator unui chit, pentru a-i proteja timp de 7 – 10 zile. In unele cazuri este necesara completarea gingivectomiei cu o interventie de gingivoplastie – operatie prin care se remodeleaza gingival gros si inestetic ramas in urma rezectiei, astfel incat sa arata cat mai natural.

Dupa interventie 
Dupa incetarea efectului anesteziei puteti reveni la activitatea normala. Pe perioada de vindecare in care purtati pansamentul special veti consuma alimente mai moi si faramitate, necondimentate, lichide doar incalzite putin, nu fierbinti. Medicul stomatolog va va indica medicamente analgezice (zona interventiei va fi dureroasa 14 – 48 ore), antibiotice si apa de gura antiseptica. Se va amana pentru cateva zile periajul dintilor in zona afectata, insa in restul cavitatii bucale igiena orala continua in mod normal. Se revine la control dupa o saptamana de la interventie.

Riscurile gingivectomiei 
Principalul risc al interventiilor parodontale este introducerea infectiei in circuitul sanguin. Un risc crescut il prezinta pacientii care sufera de boli de inima, au un sistem imunitar deficitar sau au suferit interventii chirurgicale recente. Din acest motiv se poate urma un tratament cu antibiotice inainte si dupa procedura.

Indicatii pentru gingivectomie 
– micsorarea pungilor parodontale supraosoase;
– in cazurile de hiperplazie gingivala;
– alungirea coroanei dentare in scop estetic.

Contraindicatii pentru gingivectomie 
– in cazul in care sunt prezente pungi intraosoase;
– atunci cand este indicata interventia chirurgicala osoasa;
– daca gingia nu este suficient atasata de dinte;
– atunci cand coroana dintelui este foarte alungita si prin gingivectomie se creeaza un neajuns estetic.

Grefa gingivala

Grefa gingivala sau grefa de tesut moale este utilizata pentru a acoperi radacinile descoperite in urma retractiei gingivale. Aceasta procedura parodontala poate reduce efectele unei viitoare retractii gingivale, protejeaza radacina de carii, reduce hipersensibilitatea dentinara, precum si pierderile de masa osoasa, insa este o interventie dificila, avand in vedere natura avasculara ce limiteaza capacitatea de supravietuire a grefei.

Grefa de tesut moale se realizeaza prin diferite tehnici:

• Grefa gingivala libera 
Grefa gingivala libera incepe cu anestezierea locala si dezinfectia orala. Radacina expusa este curatata si netezita, pentru a reduce convexitatea acesteia. Apoi se “recolteaza” o portiune subtire de tesut din cerul gurii si se repozitioneaza pe radacina descoperita, cu suturi. Aceasta tehnica mai este folosita si pentru a ingrosa tesutul gingival foarte subtiat. Palatul se vindeca excelent, fara cicatrice. Pentru a se vindeca mai repede se poate aplica un stent pe locul din care s-a prelevat grefa.

• Grefa de tesut conjunctiv subepitelial 
Prin aceasta tehnica se utilizeaza o grefa recoltata din cerul gurii, dar de sub tesutul gingival. Aceasta procedura este utilizata in special atunci cand un singur dinte este afectat de recesiunea gingiei, avantajele fata de grefa gingivala libera fiind durerea diminuata si vindecarea mai rapida.

Exista si o alta tehnica de aplicare a grefei gingivale: intai se creeaza un “buzunar” sau un “tunel” in dreptul retractiei gingivale, avand grija ca tesutul sa ramana atasat de papilele interdentare. Apoi se introduce grefa de tesut in acest “buzunar” si se fixeaza cu suturi. La inceput gingia va arata ingrosata, insa in timp isi va recapata aspectul normal.

• Grefa pediculata sau lambou repozitionat 
Tehnica grefei laterale pediculate utilizeaza tesut dintr-o zona adiacenta celei afectate. Asta presupune ca zona din care se recolteaza grefa sa fie bogata in tesut moale – situatie foarte rara in cazurile de recesiune gingivala. Procedura consta in detasarea partiala a tesutului si rotirea acestui lambou astfel incat sa acopere radacina dintelui. Riscul acestei proceduri este ca zona donatoare sa fie expusa recesiunii gingivale.

O alta varianta a acestei proceduri este lamboul repozitionat: nu se foloseste o grefa de tesut moale, ci se utilizeaza gingia in sine din locul afectat. Se sectioneaza tesutul gingival si se curata, apoi se repozitioneaza coronar sau apical. Aceasta tehnica presupune ca grosimea tesutului gingival sa permita astfel de precedee.

Prin procedura parodontala de grefa de tesut moale se realizeaza o acoperire variabila a radacinii expuse, in procent de 50 – 90%. Interventia dureaza de obicei intre 30 si 60 de minute, iar firele se scot dupa o saptamana.
Succesul procedurii este asigurat de gravitatea afectiunii si de traumatizarea post interventie a grefei. Retractia gingivala minora, cu papilele interdentare intacte au o sansa mai mare de reusita a grefei. Succesul interventiei scade odata cu cresterea procentului de pierdere a osului si de asemenea daca in timpul procesului de vindecare – prima saptamana – grefa sau lamboul este traumatizat sau miscat.

Operatii cu lambou

Operatiile cu lambou sunt proceduri invazive utilizate in tratarea bolilor parodontale avansate. In timpul acestei interventii se decoleaza mucoasa gingivala impreuna cu sau fara periost, pentru a avea acces la radacina dintelui si pentru a curata pungile parodontale, eventual pentru a corecta defectele sau diformitatile osului alveolar.

Operatia cu lambou gingival incepe cu anestezierea locala, apoi cu incizia si decolarea gingiei de pe dinti si osul adiacent. Operatiile cu lambou presupun mai multe tipuri de incizii. Cele orizontale sunt: cu bizon intern, incizie intrasulculara si incizie interdentala, iar cele verticale sunt meziale si distale. Odata expus tesutul de granulatie, acesta se indeparteaza cu chiuretele Gracey si aparatul cu ultrasunete de pe suprafata vestibulara a osului si din jurul radacinilor, proces urmat de detartraj minutios si planare radiculara.

Daca osul prezinta defecte, se continua cu reconturarea si regenerarea acestuia, prin grefe de os si procedee de regenerare tisulara dirijata. Netezirea si indepartarea osului bolnav – procedeul de osteoplastie – permite imbunatatirea atasamentului gingival. Pe parcursul interventiilor se spala plaga cu ser fiziologic, se asigura ca nu mai sunt resturi de tesut granular si cement necrozat, apoi usuca usor, prin tamponare. Totodata se efectueaza gravajul radacinilor dentare, cu acid citric. Ulterior se provoaca sangerare usoara, pentru a se forma cheaguri de sange aderente de tesuturi.

Dupa aceste proceduri se repozitioneaza gingia si se sutureaza cu fire neresorbabile. In cadrul unei operatii cu lambou se lucreaza pe o jumatate de arcada si procedura dureaza 1 – 3 ore.

Indicatii pentru operatii cu lambou: 
– boli parodontale cu pungi parodontale medii si adanci, ce nu pot fi curatate prin proceduri parodontale nechirurgicale;
– resorbtie osoasa verticala;
– abces parodontal marginal;
– recidiva dupa chiuretaj subgingival;
– complementar operatiei de regenerare tisulara ghidata;
– indepartarea radacinii unui dinte pluriradicular;
– alungirea coroanei.

Contraindicatii pentru operatii cu lambou: 
– resorbtie osoasa si retractie gingivala avansate, precum si dinti cu mobilitate mare;
– atrofie osoasa si / sau mucoasa friabila fara inflamatie si pungi parodontale.

Aceasta procedura chirurgicala parodontala prezinta mai multe tehnici:

• Operatie cu lambou mucoperiostal reflectat in totalitate. Se da la o parte intreg tesutul moale, inclusiv periostul, expunand osul. aceasta tehnica asigura accesul la os, pentru a-l putea recontura si regenera. Incizarea are loc de obicei langa sulcusul gingival, la 0, 5 – 1, 5 mm de marginea gingivala libera si se continua apical, spre creasta osului.

• Operatie cu lambou mucoperiostal reflectat partial. Aceasta tehnica este mai dificila, necesitand mai multe incizii, insa ofera o traumatizare redusa a tesuturilor si un aspect postoperator mai bun. Prima incizie se face la 0, 5 mm de creasta gingivala libera pe partea vestibulara si la 1, 5 – 2 mm de aceasta pe partea orala. A doua incizie este verticala, in santul gingival, iar a treia incizie este orizontala si decoleaza tesuturile epitelial si conjunctiv dintre cele doua suprafete incizate initial.

• Operatie cu lambou mucozal. Incizia are loc de langa marginea gingivala libera si continua apical, prin tesuturile conectoare si dincolo de creasta alveolara, astfel incat se lasa o parte a tesutului conector intacta.

• Operatie cu lambou repozitionat apical. Tehnica este indicata pentru pungi parodontale supraosoase sau pentru alungiri coronare si poate fi aplicata pentru maxim 4 – 6 dinti in cadrul unei sedinte. Se utilizeaza o incizie cu bizou intern, iar daca tesutul gingival este subtire se va realiza si o incizie intrasulculara.

• Operatie cu lambou repozitionat coronar. Aceasta tehnica a fost creata pentru a asigura inchiderea perfecta a plagii si stabilizarea cheagului. Este indicata pentru leziunile interradiculare ale molarilor inferiori si intre radacinile vestibulare ale celor superiori. Operatia cu lambou repozitionat coronar implica fixarea pe dinte a unui tub de plastic pozitionat orizontal sau a unui bracket ortodontic, iar la sfarsitul procedurii se suspenda firul de sutura de aceste dispozitive.

Riscurile operatiilor cu lambou: 
Ca in orice interventie chirurgicala, exista riscul infectiei. Dupa operatie gingiile vor fi inflamate si posibil sangerande, insa aceste efecte se vor diminua in cateva zile.
Exista riscul ca dintii sa fie afectati de hipersensibilitate dentinara sau sa fie mai predispusi la aparitia cariilor radiculare.
Daca pacientul nu urmeaza recomandarile medicului exista riscul adancirii pungilor parodontale, aparitiei infectiilor, aparitia mobilitatii la nivelul dintilor sau chiar pierderea acestora.

Amputatie radiculara, hemisectie si premolarizare

Amputatia radiculara reprezinta procedura prin care se indeparteaza una sau doua radacini ale unui dintre pluriradicular, conservandu-se coroana dentara. Interventia se aplica de obicei molarilor de pe maxilar.
Hemisectia reprezinta procedura prin care se indeparteaza o radacina a unui dintre pluriradicular, impreuna cu portiunea de coroana corespondenta. Partea ramasa este de obicei atasata sau ancorata unui dinte adiacent, pentru sprijin si stabilitate. Interventia se aplica de obicei molarilor mandibulari si doar in cazuri exceptionale molarilor superiori.

Amputatia radiculara si hemisectia sunt proceduri care imbina doua specializari stomatologice: endodontia si parodontologia. Aceste interventii sunt aplicate atunci cand tratamentele endodontice si parodontale invazive au esuat, insa se impune pastrarea dintelui. Odata cu aparitia si succesul implanturilor dentare, amputatia radiculara si hemisectia sunt o metoda temporara de a pastra dintele, astfel incat sa aiba loc o regenerare osoasa suficienta pentru a sustine un implant ulterior.

Procedura: Inainte de amputatie radiculara si hemisectie este necesara efectuarea tratamentului endodontic – in general obturatie radiculara. Acest tratament se efectueaza cu o perioada de timp suficienta inainte de amputatie sau hemisectie si este util deoarece poate facilita diagnosticul diferential in cazurile de dureri dentare si poate scoate la iveala eventuale complicatii. Amputatia vitala trebuie evitata deoarece poate duce la pulpita cronica sau acuta si poate face imposibil un tratament endodontic ulterior. Totodata medicul stomatolog trebuie sa verifice radiografiile dentare ale pacientului, pentru a putea stabili exact nivelul de degradare periodontala. Dupa anestezierea locala, medicul va inciza un lambou mucoperiostal si va decola gingia, astfel incat furcatia radacinii sa fie expusa.

Se indeparteaza tesutul de granulatie si se clateste cu solutie salina sterila, apoi cu ajutorul unei freze diamantate se sectioneaza si se indeparteaza radacina afectata. In timpul sectionarii, medicul trebuie sa raceasca zona incontinuu cu ser fiziologic si sa aiba grija sa nu atinga partea radacinii care va ramane intacta si dintii adiacenti. Dupa indepartarea partii sectionate se continua cu debridare si planare radiculara meticuloasa. Procedura se incheie cu suturarea lamboului si aplicarea unei obturatii sau proteze coronare temporare (in cazul hemisectiei). Procedura dureaza 1 – 2 ore.

Pacientul va avea gingia inflamata si disconfort timp de 24 – 48 ore dupa operatie si va trebui sa evite sa mestece cu partea afectata, pana la scoaterea suturilor – dupa 7 – 10 zile. Controlul infectiei postoperatoare se realizeaza clatind gura cu solutie antiseptica cu 0, 1 – 0, 2 % chlorhexidina. Dupa 3 – 4 luni, timp in care dintele s-a vindecat complet, proteza temporara de pe dintele hemisectionat va fi inlocuita cu una fixa.

Indicatiile pentru amputare radiculara si hemisectie tin de mai multe specializari stomatologice:
– Indicatiile parodontale sunt leziunile de furcatie (atunci and boala parodontala s-a extins la spatiul dintre doua radacini) de gradul II si III, in special la primul si al doilea molar.
– Indicatiile endodontice sunt obstructionarea canalului radicular si imposibilitatea de a indeparta o restaurare dentara tip fundatie.
– Complicatii stomatologice cum ar fi instrumente endodontice rupte si blocate pe canalul radicular, perforatii de clasa IV in zona de furcatie si perforatii de clasa II a radacinii.
– Alte indicatii sunt carii de furcatie sau radacina, fractura verticala a unei radacini sau, foarte rar, ca parte a extractiei partiale in timpul tratamentului endodontic.

Contraindicatiile acestor proceduri sunt cazurile de fuziune a radacinilor, unde separatia este imposibila, atunci cand radacina ramasa nu poate fi tratata endodontic sau daca sprijinul osos este insuficient pentru a restaura radacina ramasa.

Premolarizarea este procedura stomatologica prin care un molar de pe mandibula este transformat in unul sau doi premolari, acest lucru realizandu-se prin amputatia unei radacini considerate “bolnava” si conservarea celeilalte, respectiv prin hemisectia molarului. In prima varianta, tehnica este tot o hemisectie, insa deoarece molarii inferiori au doar doua radacini, prin indepartarea uneia rezulta o radacina si o jumatate de coroana, foarte asemanator cu un premolar.

Procedura de premolarizare – transformarea unui molar inferior in doi premolari – are loc foarte rar, in conditiile in care exista o divergenta mai mare de 30 de grade si separatie de trei sferturi sau mai mult. Indicatiile pentru premolarizare sunt leziuni de furcatie de gradul II si III, cand osul proximal este conservat in mare parte.

Procedura: Dupa tratamentul de canal radicular, dintele este sectionat cu o freza diamantata in forma de ac. Daca molarul sectionat este ultimul de pe arcada si spatiul dintre radacini este foarte ingust, va fi necesara amplasarea unei lucrari protetice fix.

Aplicare pasta TM

Pasta TM contine tetraciclina, vaselina, metronidazol si este folosita pentru tratament antiinflamator impotriva parodontitei marginale cronice, dar si in tratamentul de urgenta al abcesului parodontal.

Tratamentul local cu pasta TM trebuie sa fie efectuat de catre medicul stomatolog, iar eficienta acestuia depinde de igiena dentara a pacientului si vizitele periodice la cabinetul stomatologic.

Denumirea pastei TM provine de la ingredientele sale cu proprietati antiinfectioase: Tetraciclina si Metronidazol.

Comments are closed